Prima grupă a Cursului de Machiaj ACREDITAT

Mi-am dorit de mult timp să susțin cursuri de machiaj pentru începători, dar într-un format aparte.

Îmi doream să fie ceva complex, în care să lucrăm cât mai mult pe baza machiajului.

Ce înseamnă asta?

Să cunoști atât de bine morfologia feței și tehnicile de machiaj, încât să poți adapta orice tip de machiaj pe trăsăturile clientei tale. Insist pe cuvântul ADAPTAT și nu copiat 1 la 1.

Văd multe persoane care fac cursuri de 3-5 zile și copiază exact stilul trainerului, ceea ce e și firesc.

Însă îmi doream ca acest curs să fie unul în care să dobândești cunoștințele necesare pentru a putea gestiona orice situație cu care te confrunți în salon. Un alt aspect la care țineam foarte mult a fost ca fetele să lucreze pe persoane reale, de orice vârstă, nu doar pe modele sau adolescente.

Mi-am pus acest lucru în gând și mare mi-a fost bucuria atunci când am primit un telefon de la Atelierele Ilbah, care mi-au propus să fiu trainerul lor.

Cursul durează 3 luni și am libertatea de a-l susține în stilul meu, respectând în același timp programa de la minister.

Au fost două momente extrem de emoționante pentru mine în această primă grupă: prima și ultima zi de curs.

Prima, pentru că nu-mi venea să cred că de data asta mă aflam “în fața clasei” și nu în bancă, undeva în mijloc, ascultând ce mi se preda.

Nu am avut experiențe prea plăcute la școală și mi-am promis că, dacă vreodată voi ajunge să predau (deși pe atunci nu aveam nicio idee unde voi ajunge), voi face tot posibilul ca oamenii din fața mea să rămână cu o amintire frumoasă. Să-i ating într-un fel în care să își amintească cu drag de mine și de experiența pe care le-am oferit-o.

Fetele erau și ele emoționate. Experiența mea în lucrul cu oamenii m-a ajutat să-mi dau seama imediat de personalitatea lor și să îmi adaptez stilul de predare astfel încât să le cuprind pe toate. Știu că nu poți mulțumi pe toată lumea, dar cred că e bine totuși să încercăm.

Cele trei luni au trecut mult mai repede decât mi-am imaginat, iar la final am avut o întâlnire unde am schimbat feedback. Mă bucur să spun că reușesc să creez un spațiu în care oamenii se simt confortabil să spună adevărul, așa cum este el.

Aici abia m-am abținut să nu plâng. Te întrebi de ce?

Hai să-ți spun!

Printre feedback-uri am auzit:

  • „Ne-ai învățat nu doar makeup, ci și cum să fim oameni.”
  • „A fost cea mai frumoasă experiență din viața mea.”
  • „Ne-a explicat niște lucruri pe care în altă parte nu le veți auzi, nicăieri!”
  • „Când plecam de la curs, eram cea mai happy persoană de pe pământ.”
  • „O asemenea experiență frumoasă nu am mai trăit niciunde altundeva, nici la școală.”

Am zâmbit din tot sufletul meu știind că mi-am atins scopul.

Le doresc mult succes fetelor și abia aștept să le urmăresc parcursul!

Iar tu, dacă ești interesat/-ă, te invit să accesezi secțiunea Cursuri – Curs machiaj acreditat și să te înscrii.

Pe curând,
Carmen